
Jurnalul
April 25, 2024
Stilul Provence în casa ta
April 26, 2024Nu ca ar fi nevoie de o lista de obiective pentru a vizita Provence.
Nu ca nu ai putea sa te opresti in orice asezare de acolo si sa fie un mare Wow. Insa continui capitolul inceput aici cu cele batute la pas de noi, cu speranta ca te starneste sa descoperi si mai multe, pe propria piele.
Saint-Rémy-de-Provence
- Cazarea noastra a fost aici si am alocat mai mult timp plimbarilor pe stradutele inguste de aici ori teraselor boeme. Seara, mai ales, dupa ce ne intorceam din cate un alt sat colindat, poposeam pe marginea unei vechi fantani de pe marginea drumului sa privim pur si simplu oamenii, casele vechi ori serveam cina delicioasa intr-o gradina cu bucutarie provenceala, ori ascultam „La boheme” live in piata;
- Atmosfera tare faina noi am trait in piata cu produse traditionale, cum este, de altfel, specific regiunii. Am degustat multe produse de la fermieri si producatori locali aici, am rascolit printre antichitati, am rasucit pe toate partile obiecte de ceramica ori de piele lurate manual...super! Acest targ are loc in fiecare zi de miercuri, saptamanal;
- Grand Marché Provençal sau Place de la République este o piateta inconjurata de localuri, hoteluri, bruterii si patiserii, gelaterii si magazine cu produse de bun-gust;
- Pentru ca in antichitate asezarea a gazduit un oras roman, se gasesc aici ruine arheologice, cu un Arc de triumf din secolul I i.Hr, insa nu suntem foarte pasionati de asta si nu l-am vizitat, desi locuiam chiar langa parcul arheologic;
- Privelistile si zumzetul satului acesta l-au inspirat pe Vincent van Gogh, in anul petrecut aici, la azilul in care a fost tratat de multele sale probleme de sanatate mentala (intr-o veche manastire romana- manastirea de Mausole);
- Si Nostradamus a locuit aici, dar nu i-am vizitat fosta casa.
Montpellier
- Oras studentesc, cu scoli si universitati care au format mii de oameni de-a lungul multor ani;
- Se pare ca aici sunt in jur de 300 de zile cu soare in an;
- Place de la Comedie: am citit ca este in top cele mai largi zone pietonale/esplanade de pe continentul nostru. Este de fapt o piata vibranta, vioaie, ingradita de localuri, cafenele si restaurante chic din care pleaca vechi strazi in labirint;
- Arcul de Triumf simbolizeaza poarta de intrare in orasul vechi, deschizand promenada Peyrou;
- Promenade du Peyrou: este o zona verde mare, un parc vechi, aranjat simetric si are in centru un deosebit arhitectural castel de apa neoclasic , o fantana si apeductul care alimenta demult orasul cu apa.
- Am inteles ca nu departe de aici se afla si o super gradina botanica: Jardin des Plantes, una dintre cele mai vechi din Europa, de prin 1593. Nu am ajuns, din pacate ☹ ;
- Catedrala Sfantul Petru, initial manastire in vremuri de demult cand a fost construita (1364);
- Muzeul Fabre: cel mai important din oras pentru ca gazduieste o colectie impresionanta de opere de arta, semnate printre altele de Rubens, Renoir, Monet;
- Recunoastem ca noi am petrecut cel mai mult timp alocat orasului Montpellier Acvariului: fost tare fain si va lasam si de aici cateva imagini.
Marseille
- E al doilea cel mai mare oras din Franta, dupa Paris;
- Reprezinta capitala, adica cel mai important oras din regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur;
- E de incercat pizza, despre care se spune ca e iami, chiar daca nu suntem la mama ei acasa (in Italia);
- A fost cetate grecească si apoi romana si ramane si acum unul din cele mai importante centre comerciale-economice din bazinul mediteranean;
- Cel mai mare port comercial al Frantei de la Marea Mediterană;
- Sapunurile produse aici sunt renumite international („sapunuri de Marseille”);
- Pare-se că Marsilia este cel mai însorit oraș din Franța, deci gasiti aici vreme frumoasă mai tot timpul anului;
- Revolutionarii din Marsillia au compus imnul Frantei, Marseilleza;
- Mancarea pe care merita sa o incerci pentru ca sunt mereu proaspete aici este pe baza de peste si fructe de mare. Dintre ele, cea mai specifica este supa de peste cu sofran si condimente din Provence– bouillabaisse;
- în 2013 a fost Capitală Culturală Europeană;
- Catedrala/Bazilica Notre Dame de la Garde: troneaza (din 1896) deasupra orasului si ofera privelisti super ale intalnirii orasului cu mare si ale muntilor totodata. Stilul ei architectural este romano-bizantin;
- De vazut seria „Marseille” de pe Netflix cu multe scene filmate aici;
- Sunt multe obiective si lucruri interesante de vizitat si facut in Marsillia, insa nu am alocat acum timp suficient pentru asta. Vom reveni si aici, sigur.
Inchei randurile cu Marseille pentru a ramane de fapt deschisa si neterminata calatoria in aceasta comoara a sudului Frantei.
Abia asteptam sa reluam de aici.
Pe langa aceste obiective colindate de noi, pun din nou accent pe atmosfera generala si minunatia locului oriunde ai calca. Mai avem si noi pe lista multe la care sa visam pentru urmatoarea excursie in Provence, insa voi ce ziceti? Care va starneste mai mult?
Ori voi cei care ati fost deja, voi cu ce v-ati intors din Provence in coltul inimii?


















































